-

Mănăstirea Vadu Negrilesei este un așezământ monahal ortodox înființat în anul 2022, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, având ca temelie duhovnicească moștenirea părinților Paisie Olaru și Cleopa Ilie.
Suntem o obște monahală aflată la început de drum, dar cu o misiune profundă: păstrarea și continuarea tradiției duhovnicești a marilor părinți ai Bucovinei.

-
Proiectul Mănăstirii Vadu Negrilesei presupune dezvoltarea armonioasă a întregului ansamblu monahal, astfel încât fiecare construcție și fiecare spațiu să slujească atât nevoilor vieții monahale, cât și celor care pășesc aici în căutarea liniștii.
Înfrumusețarea bisericii prin pictură, mozaic și vitralii reprezintă o lucrare esențială, menită să redea frumusețea teologiei în formă vizibilă și să transforme locașul de închinare într-un spațiu al luminii și al rugăciunii vii.

Celor care doriți să ajutați Mănăstirea Vadu Negrilesei închinată Sfintilor Paisie și Cleopa, vă punem la dispoziție modalitățile de sprijin concret:
Date de identificare: Schitul Pogorârea Sfântului Duh, localitatea Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, județul Suceava, CIF 45705882.
CONT:
RO45 BACX 0000 0024 3707 3000 RON
RO18 BACX 0000 0024 3707 3001 EURO
Totodată, vă punem la dispoziție și numărul de telefon al părintelui stareț
Arhim. Ștefan Gușă
Tel: 0747.791.916
-
Mănăstirea Vadu Negrilesei, localitatea Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, județul Suceava.
